Când visul de a intra la medicină depăşeşte orice limite sociale

Paula a intrat la medicină cu 9,55.

E ok. Propoziţia este una relativ simplă şi afirmativă. Un enunţ care nu ridică nici măcar o sprânceană. Mai degrabă strâmbă uşor nişte guri şi provoacă ridicări din umeri: „aşa şi?”

Am început să aştern idei în acest site, în urmă cu câţiva ani, tocmai din dorinţa de a găsi poveşti interesante în care să arăt frumuseţea din oameni, aceia despre care nu ştim ce lucruri minunate pot face sau ascund în suflet şi magia unor locuri creată cu ajutorul amintirilor sau simţămintelor trăite de-a lungul timpului, de oricine este dispus să povestească.

Aşadar, Paula a intrat la medicină, iar această reuşită este cea mai semnificativă din viaţa ei.

Viaţa ei!

Mi-a spus aseară că nu regretă că a ajuns în sistemul de protecţie socială şi i-am auzit zâmbetul prin telefon: „La opt ani, când mama m-a lăsat la mătuşa, ea mi-a spus că ieşim în oraş şi m-a dus la centru (casa de copii), dar nu îmi pare rău, NU MĂ ÎNŢELEGE GREŞIT! Apoi, când aveam 14 ani şi mama a murit, am ajuns la Casa de tip familial Maria Gabriel din Cluj.”

Paula a avut noroc de preteni buni apoi de îngeri care să-i poarte de grijă şi de o ambiţie ce nu a lăsat-o să greşească prea mult, să devină o „nimeni” cu o viaţă la voia întâmplării.

A luat examenul de Bacalaureat şi a ţintit asistenţa medicală generală, la UMF Iuliu Haţieganu din Cluj.

„Ooo, dar chiar medicină îi trebuia?”, poate vă întrebaţi sau poate gândiţi: „putea face o meserie, ceva, dacă nu are condiţii să stea la facultate. Ca vânzătoare, undeva, câştiga nişte bani buni să se întreţină”.

La a doua încercare, după un an de studiu, cu ajutorul unei foste colege de şcoală, studentă deja la medicină, cu multe grile rezolvate printre 2-3 joburi obţinute pe perioadă determinată, a intrat a 20-a în listă, la buget, cu 9,55.

„M-am uitat de multe ori la numărul de cod pe care mi l-au dat pentru examen şi la nota din dreptul lui. Nu-mi vine să cred nici acum.”  

Paula trăieşte şi acum la Maria Gabriel  care a devenit, între timp, Centru rezidențial pentru tineri, în Cluj-Napoca, singura din localitate care găzduieşte adulte ieşite din sistem. La această casă sunt 6 locuri. Cele care locuiesc aici au parte de casă (două în cameră), plata unei părţi din cheltuielile cu utilităţile, internet, consiliere psihologică, condiţii foarte bune de cazare şi protecţie din partea oamenilor de bine ai Asociaţiei SOS Bambini România, cei care administrează acest proiect.

Însă Paulei îi mai lipsesc multe pentru a fi un student de succes la UMF Cluj.

Da, Paula nu are laptop pentru a putea participa la cursurile online, cum se va întâmpla cel puţin în primul semestru al viitorului an universitar. Nu îşi va mai putea permite nici vreun job cu ore puţine de lucru, pentru că îşi doreşte să înveţe şi să se ţină de şcoală, deci va avea nevoie de bani şi pentru cursurile pe care va trebui să le xeroxeze sau să le cumpere, la preţ mai mic de la studenţii din anii mai mari. E conştientă şi că va avea nevoie de ajutor la fizică şi la chimie, măcar în primul an, dar îşi doreşte mult să fie absolventă de medicină şi cumva, cred că va reuşi.

Cred că va reuşi nu doar pentru că SOS Bambini organizează o campanie de strângere de bani pentru Paula, apelând la toţi cei care doresc să susţină o tânără ambiţioasă al cărei vis este să termine facultatea, dar şi pentru că dorinţa Paulei arde cu flacără puternică.

P.S. Paula este un copil frumos. M-a rugat să fac în aşa fel încât să nu fie recunoscută de viitorii colegi, să transform puţin fotografia pentru că doreşte să fie considerată „normală”, să nu simtă compasiune, ci doar prietenie.

Dacă îşi doreşti să fii parte din succesul Paulei, poţi dona pentru cauza ei în contul Asociaţiei SOS Bambini România, RO60INGB0000999907316250, cu precizarea: pentru Paula.